Accidente care schimbă vieţi: Tudor Cristian şi sportul în scaunul rulant

Accidente care schimbă vieţi: Tudor Cristian şi sportul în scaunul rulant

Cu doar trei zile înainte să împlinească 20 de ani, pe 13 decembrie 2010, Tudor a suferit un accident de maşină în Germania care l-a lăsat paralizat de la brâu în jos. A ajuns la spital, unde a aflat că din acel moment, nu îşi va mai putea folosi picioarele. Singur în salon, într-o ţară a cărei limbă nu o înţelegea, şi-a petrecut ziua de naştere, Crăciunul şi Revelionul, gândindu-se cum va arăta în continuare viaţa lui. Mai ales că, în momentul respectiv pratica de patru ani rugby-ul şi credea că acesta va fi drumul său. Doar că deodată toate calculele i-au fost date peste cap. Nu ştia dacă va reuşi să treacă peste acel moment şi cum se va descurca cu viaţa în scaun rulant.

“Am început sa imi accept «statutul de persoană cu dizabilităţi» dacă pot spune aşa, în momentul în care am început să conștientizez că sunt alte persoane mult mai grav decât mine şi nu au şansa la recuperare. În momentul în care te gândeşti că putea fi mult mai rău, iar tu eşti direct responsabil de viaţa ta este greu ca peste noapte, dintr-o persoană perfect normală şi activă, să devii o legumă pentru o perioadă. Pentru oricine este foarte greu să treacă peste șocul ăsta. Eu înainte de accident eram o persoană foarte activă, sportivă chiar aş putea spun”.

Însă, după accident a găsit puterea interioară de a continua viaţa, inclusiv pe cea sportivă şi, cu ajutorul fundaţiei Motivation Romania, acum se antrenează pentru tenis şi baschet în scaunul rulant. Dar nu a fost un drum uşor, din contră. În spitalul din Germania a stat o lună, după care s-a întors în ţară pentru a începe recuperarea, pe care o face şi azi. A avut nevoie de foarte multă consiliere psihologică, iar primii patru ani au fost cei mai grei. A îndurat dureri groaznice, pe care nici nu şi le imagina că pot exista, iar recuperarea fizică a implicat eforturi extenuante. Dar, ca un adevărat luptător, Tudor nu s-a lăsat descurajat nici de durerile fizice şi nici de cele psihologice. A muncit enorm, a avut mult curaj, voinţă şi a reuşit să se adapteze la noul său regim şi a demonstrat că îţi poţi lua viaţa de la capăt.

1. Când te-ai apucat de sport?

M-am apucat de sport în momentul în care am început să iau in greutate, iar tatăl meu a considerat că este timpul să fac mai multă mișcare decât făceam! Am făcut rugby patru ani de zile. De ce am ales rugby? Pentru ca fotbalul nu îmi place, am o statură mai masivă, iar la momentul în care m-am decis să practic un sport nu aveam prea multe oportunități....eu locuind la țară, în imediata apropriere a Bucureștiului. Neavând prea multe oportunități, un alt lucru care mi-a plăcut, a fost acela că atunci când intram pe teren, puteam să mă descarc de orice energie negativă la antrenament sau meci.

2. Acum practici tenisul şi baschetul. Cum decurge o zi de antrenamente?

În momentul de față, tenis practic la modul profesionist, să zic aşa, baschet, doar în timpul liber, din lipsă de cunoaștere şi organizare de competiții pentru persoanele cu dizabilităţi. Acum, antrenamentul de tenis îl fac de două ori pe săptămână, şi durează o oră şi jumătate, timp în care avem o parte de pregătire fizică, apoi o parte în care ne jucăm şi exersăm loviturile.

3. Ce alte sporturi poate practica o persoană aflată în scaun rulant?

La noi, în România, sporturile care pot fi practicate de o persoană în scaun rulant sunt foarte limitate. În alte ţări, se poate practica aproape orice sport, sunt adaptate în proporție de 90% şi pentru persoanele cu dizabilităţi.

4. Ce îţi place la baschet şi la tenis?

La tenis mă atrage că eşti singurul responsabil de reușita ta sau de pierderea ta, pe când la baschet, te bazezi în mare parte pe colegi. Tenisul este un sport elegant şi un sport care te face să vrei din ce în ce mai mult de la tine, pe când la baschet, poti deveni mai bun doar cu ajutorul colegilor.

5. Ce te motivează să faci sport?

Practic sport în primul rand pentru sănătate, fiind o persoană cu dizabilităţi locomotorii, nu fac atâta mișcare cât ar trebui, organismul meu nu resimte efortul care ar trebui, atunci practic cât mai mult sport pentru a avea o viaţă cât mai sănătoasă şi cât mai echilibrată pt o persoana cu dizabilităţi. Apoi, practic sport pentru că mă relaxează, este o oază de relaxare pentru mine, dacă pot spune aşa.

6. Cum se joacă tenisul şi baschetul în scaunul rulant, sunt aceleaşi reguli?

Într-o echipa de basket, suntem cinci oameni, la fel ca baschetul normal, sunt aceleași reguli, totul este absolut la fel, dar sunt câteva reguli în plus care se aplică în cazul baschetului în scaun rulant. Aceste reguli sunt legate de lovirea scaunelor şi faultul, atâta tot, în rest sunt aceleaşi reguli. Şi la tenis sunt aceleași reguli ca la tenisul normal, singura regulă schimbată este că la tenis în scaun mingea are voie să cadă de 2 ori în loc de o dată cum e la tenisul normal.

7. La ce competiţii aţi participat?

Am participat la foarte multe competiții realizate de-a lungul anilor, şi avem un număr impresionant de trofee, cupe şi medalii. La baschet am participat anul acesta la un campionat naţional unde echipa noastră a luat locul 3, iar la tenis am participat weekend-ul trecut tot la un campionat unde eu am luat locul 7, iar colega mea a luat locul 1 la fete, iar la dublu am luat locul 3.

8. Ai vreo rutină înaintea meciului?

Ca orice sportiv am o rutină înaintea meciului, mă concentrez doar pe momentul în care sunt pe teren, las absolut totul deoparte şi sunt altă persoană atunci când sunt pe teren. Cu puţin timp înaintea începerii meciului, nu vorbesc cu nimeni, mă focusez doar pe ce am de făcut în meci şi cum trebuie să fac să iasă totul perfect.

9. Ce sportivi din lumea tenisului şi baschetului admiri si de ce?

Aş putea spune că o admir pe Simona Halep pentru că a făcut foarte multe sacrificii să practice tenisul, s-a ridicat singură şi a sacrificat foarte multe pentru a ajunge unde este astăzi. Foarte puţini sportivi se dedică în totalitate unui sport aşa cum a făcut ea. La baschet nu aş putea să mă exprim prea concret pentru că îl practic doar în timpul liber şi m-am concentrat mai mult pe tenis.

10. În ce fel crezi că sportul ajută viata unui om?

Sportul este foarte important în viaţa noastră, a tuturor, mai ales în viaţa persoanelor cu dizabilităţi, este o provocare pentru a afla de ce eşti în stare. Este o competiție între ce crezi că poti, ce poţi, şi ce poţi defapt, ai să fii surprins de ceea ce poţi atunci când faci sport. Pe mine m-a ajutat enorm, mai ales ca eu am fost sportiv înainte de accident. De când fac sport, sunt alt om, m-a ajutat foarte mult, atât psihic, cât şi fizic!

11. Ai vrea să transmiţi vreun mesaj?

Gândul meu pentru toti, este acela că, dacă într-adevăr îţi doreşti ceva, nu există nu pot, sau nu se poate! Orice este posibil pe lumea asta dacă vrem cu adevărat şi, să nu uităm, că oamenii fac minuni când vor!

Imagini din arhiva personală: